Au inceput inscrierile pentru anul scolar 2016-2017!

Dragi parinti,

Suntem onorati ca ati decis sa explorati universul Scolii Primare Anastasya!

Institutia a luat fiinta din dorinta de a se continua  procesul educational de inalta calitate, demarat  prin intermediul institutiilor particulare de elita,  propunandu-va o gradinita si  o scoala orientata spre elev, in cadrul  careia, acesta sa fie partener active in  procesul propriei  invatari.

Scoala a fost creata si ca raspuns la intrebarea: 
,,Cum putem contribui la eliminarea unor situatii care ne nemultumesc? ”

Creand un mediu educational centrat pe elev, pe nevoile si disponibilitatile lui, armonizate cu cerintele mediului, bazat pe toleranta, intelegere, sprijin, respect, un mediu educational realizat prin practicarea unui management al clasei care sa ne ajute sa crestem copii sanatosi din punct de vedere fizic si mental, copii care stiu cine sunt si ce sunt, copii care sa-si  regaseasca echilibrul dupa un "seism" emotional.

Venim in sprijinul dascalilor prin intermediul programelor de formare continua, apreciind ca un nivel ridicat de predare a cunostintelor constituie o conditie preliminara pentru asigurarea unui sistem educational de inalta calitate.

Pentru echipa de cadre didactice, cunoasterea dezvoltarii biopsihice a copilului reprezinta un ghid permanent al propriului demers educational. Principalul nostru scop este de a descoperi imensul potential al elevului, spre a-l valorifica. In acest sens, e necesara gasirea celor mai potrivite metode de cunoastere, al caror efect e conditionat si potentat de intelegerea, respectul si caldura sufleteasca fata de copii.

Scoala Primara Anastasya  va aborda o invatare moderna, o invatare prin experienta, generatoare de progres, o invatare activa si interactiva, o invatare creativa care urmareste sa formeze sentimente si pasiuni pentru nou, pentru inovatia tehnica, pentru creatia artistica, pentru inovarea sociala, pentru descoperirea stiintifica, asa incat din cunostintele date sa rezulte altele noi, originale.

Speram sa deveniti partenerii nostri activi in procesul educational!

 

Facebook Google plus Twitter Youtube